29
Vin, Mar

Economic

    Posesorii de vehicule care tranzitează statele Uniunii Europene ar putea fi nevoiți, în curând să plătească taxele de drum diferențiat, în funcție de emisiile poluante ale mașinilor deținute. Astfel, cu cât mașina utilizată este mai veche și mai poluantă, cu atât vignetle vor fi mai scumpe.

            Intenţia a fost dezvăluită de doi oficiali ai Comisiei Europene și va fi prima măsură de acest fel care implică trasarea unor principii clare pentru toate statele Uniunii în privinţa taxelor de drum atât pentru autoturisme cât şi pentru autobuze sau camioane. Conform unei depeşe Reuters, se pare că o astfel de propunere este susţinută chiar de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

            Conform Reuters, directiva pregătită de oficialii UE nu va obliga statele membre să taxeze utilizarea drumurilor în funcţie de normele de poluare, dar trasează liniile directoare pentru ca o astfel de măsură să fie aplicată omogen pe tot cuprinsul Uniunii.

            Varianta finală a acestei noi propuneri a oficialilor UE va fi publicată, cel mai probabil, la finalul lunii mai, urmând ca Parlamentul European să o discute şi, eventual să o aprobe.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: