28
Joi, Mar

Eveniment

     Șoferii care tranzitează DN 73 sunt puși la grea încercare. Porțiunea de drum dintre Cristian și Râșnov este plină de gropi, iar situația se agravează de la o zi la alta. Practic șoferii nu au ce ocoli, deoarece unele gropi se întind pe ambele sensuri de circulație.

     Asta se întâmplă an de an. Odată cu zăpada, pe șoseaua dintre Cristian și Râșnov se topește și asfaltul. Gropile se înmulțesc de la o zi la alta, iar nemulțumirea șoferilor este evidentă. ,, Este dezastru, nu ai ce ocoli, îți rupi mașina. ,, a declarat unul dintre șoferii care au tranzitat DN73

     Starea deplorabilă a drumului național 73 a intrat și în atenția autorităților locale. Din păcate, instituțiile publice nu au ce face, deoarece șoseaua este în administrarea Companiei de profil. ,, Cred  că este un lucru resimțit de toți cei care se deplasează pe DN73. Nu doar anul acesta, în fiecare an, atât în calitate de primar, la vremea respectivă, cât și de președinte al Consiliului Județean, acum, am făcut adrese către CNADNR. Este o situație cu care se confruntă toată această zonă. Sunt foarte multe persoane care au serviciul fie la Cristian, fie la Brașov, și trec prin zonă. Proiectul de modernizare drenează de foarte mult timp. ,, a declarat președintele Consiliului județean Brașov, Adrian Veștea.

     Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov spune că în acest moment procedura de achiziției a materialului necesar pentru reparații este în plină desfășurare. Până când aceasta se va finaliza, reprezentanții direcției au anunțat că vor lua toate măsurile pentru a atenua peoblemele. Șoferii care trec zilnic pe acea porțiune de drum au inițiat și o petiție online, pentru repararea șoselei. Până acum  au semnat peste 800 de persoane. Până când situația va fi rezolvată, șoferii se văd nevoiți să facă slalom printre gropi pentru a nu-și distruge mașinile.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: