28
Joi, Mar

Cultura

Plină de istorie, tradiție, cu numeroase evenimente culturale și monumente istorice, zona din Șcheii Brașovului are, de acum, și recunoaștere europeană.

Uniunea Junilor a depus un proiect la Ministerul Turismului, prin care zona din Schei a fost desemnată Destinație Europeană de Excelență. Odată inclus în acest proiect, unul dintre cele mai vechi cartiere ale Brașovului, care datează de la începutul secolului al XII-lea, va fi promovat la târgurile internaționale organizate de Ministerul Turismului.

Junii Brașovului, Prima Școală Românească, troițele istorice, Piața Unirii, Biserica Sfânta Treime. Acestea sunt doar câteva dintre obiectivele care dau un plus de valoare cartierului Șchei. Aici exista, cu mult înaintea înființării Cetății Brașovului medieval, o veche așezare românească.

Promovare la târgurile de turism

 Aproape 40 de organizații din toată țara au depus proiecte pentru a deveni destinații europene de excelență. Doar cinci au fost desemnate câștigătoare. Acestea vor fi incluse în rețeaua EDEN, la nivel național și european. Dacă ajungeți în Șcheii Brașovului trebuie să vizitați neapărat Prima Școală Românească.

Aici există peste 6.000 de documente, vechi de secole. Casa Junilor este un alt obiectiv turistic pe care nu trebuie să-l ratați dacă treceți prin Șcheii Brașovului. Aici găsiți obiecte folosite de scheieni acum mai bine de 100 de ani. Municipiul Brașov are, oficial, aproape 450 de monumente istorice. Peste 200 dintre acestea se află în Șchei și Brașovul Vechi. 

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: