29
Vin, Mar

Brasov TV

Cultura

Festivalul Internațional de Dramaturgie Contemporană adună din ce în ce mai multă lume. Faptul că pe scena din Brașov urcă trupe mari din toată Europa a făcut ca unele piese să se joace cu casa închisă. Și la spectacolul de luni seară, sala Teatrului Sică Alexandrescu a fost neîncăpătoare.

Luni seară, pe scena Teatrului „Sică Alexandrescu” au urcat actorii de la Teatrul Evreiesc de Stat, din Bucureşti, care au adus piesa „Băiatul din Brooklyn”. Marți, este rândul actorilor din Marea Britanie să-şi prezinte jocul într-o piesă a lui Matei Vişniec - „Şi cu violoncelul ce facem?”. Așadar, călătoria, așa cum au descris-o reprezentanții Teatrului Dramatic, continuă.

 

Festivalul va continua în forţă până la sfârşitul săptămânii, cu producţii excepţionale, care îi vor pune în dificultate pe membrii juriului în desemnarea celui mai bun spectacol, ce va pleca acasă cu Marele Premiu. Miercuri, o trupă din Ungaria îşi va prezenta spectacolul, iar joi, Teatrul „Sică Alexandrescu va pune în scenă piesa „Prins în plasă”, în afara festivalului, însă. O altă reprezentaţie ce nu trebuie ratată este cea a trupei din Franţa – Celestine Theatre de Lyon, care va urca pe scena braşoveană, pentru prima dată, sâmbătă. Toate spectacolele străine au asigurată traducere.

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: