28
Joi, Mar

Sănătate

Noua lege din domeniul salarizării pune în mare dificultate Consiliul Județean Brașov.

Ca ordonator principal de credite, instituția este obligată de Guvern să se încadreze într-o limită de doar 30% din bugetul total, atunci când vine vorba de plata sporurilor personalului medical din toate spitalele județului. Întrucât Consiliul Județean se află în imposibilitatea de a se încadra în această limită, au fost făcute mai multe memorii către Ministerul Muncii și cel al Sănătății. Fără rezultat deocamdată. Consiliul Județean a încercat să repartizeze sporurile cât mai echilibrat, către toate spitalele, în așa fel încât personalul medical să aibă cât mai puțin de suferit.

Decizia finală privind împărțirea acestor sporuri salariale aparține managerilor de spitale. „Sper ca Guvernul să remedieze cât mai repede situația, pentru că altfel vor fi probleme foarte mari. Vom avea parte de scandaluri, de oameni nemulțumiți. Noi am încercat să ne încadrăm în această limitare de 30%, dar ne este foarte greu. Vom mai avea două luni cel mult în care putem achita sporurile, aproape de nivelul maxim, dar după această perioadă ne va fi imposibil”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Gabor. Plafonul de 30% a adus, automat, salarii diminuate încă din această lună.

Zilele trecute au primit fluturașii de salariu angajații de la Spitalul de Copii. Nu au primit sporurile diminuate, deocamdată, medicii și asistentele. Însă, de suferit a avut personalul auxiliar. Pentru această categorie au existat diminuări de până la 600-700 de lei, la salarii și așa foarte mici ”, a menționat directorul medical al Spitalului de Copii Brașov, medicul Liviu Muntean. Pentru ca sporurile să fie achitate integral, fără diminuări, Consiliul Județean trebuie să aloce 40% din bugetul total.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: