24
Mie, Apr

ADOF Brasov

Cornel Onescu, copreședintele ADOF Brașov a ajuns, astăzi, la o familie refugiată din Ucraina care locuiește momentan în Brașov.

Acesta le-a oferit lucruri necesare traiului zilnic. De la îmbrăcăminte și încălțăminte, până la mâncare și cele necesare unui copil.

Viața acestei familii, la fel ca alte sute de mii, a fost dată peste cap de pe o zi pe alta. Din păcate, mama, în vârstă de 25 de ani alături de fiica sa de 2 ani au fost nevoite să se despartă de bărbatul familiei și să înfrunte singure o nouă viață.

Speriată și cu multe întrebări despre viitor, tânăra în vârstă de 25 de ani l-a primit pe copreședintele Asociației pentru Demnitatea Omului și Familiei cu încredere și speranța că această perioadă se va încheia cât mai repede.

Tânăra abia așteaptă să se poată reîntoarce acasă și să își vadă soțul care a rămas să lupte în războiul din Ucraina. 

"Îmi pare rău că am cunoscut această familie în astfel de condiții, însă mă bucur să descopăr că în ciuda situației pe care o trăiesc, au în continuare speranță. Am ajutat această familie minunată din tot sufletul și am încercat să le aducem absolut tot ce le este necesar pentru a le putea face viața puțin mai ușoară. În continuare vom ajuta toți oameni aflați în situații dificile, așa cum obișnuim să facem încă de la înființarea acestei asociații. De asemenea, îi invităm pe toți cei care au posibilitatea să ajute, să o facă, pentru că nu este nimic mai frumos decât să vezi cum poți aduce zâmbete pe chipurile oamenilor, chiar și în cele mai grele momente din viețile lor", a declarat copreședintele ADOF Brașov, Cornel ONESCU.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: