20
Sâm, Apr

Prefectul Brașovului, Marian Rasaliu (în stânga)

Economic

Acesta este un prim pas făcut pentru reluarea activităţii fabricii, demers iniţiat de prefectul judeţului Braşov, Marian Rasaliu. Reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a deplasat, astăzi, la Făgăraş, unde a asistat la primele probe tehnologice.

La eveniment au participat şi secretarul de stat în cadrul Ministerului Mediului, Laurenţiu Adrian Neculăescu, secretarul de stat în cadrul Ministerului Economiei, Ioan Radu şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Viorel Toma.

Asistăm la probele care se fac înaintea începerii procesului de producţie la fabrica de pulberi. Procesul acesta va fi posibil în momentul în care se vor obţine toate avizele legale, respectiv autorizaţia integrată de mediu, ceea ce înseamna că întreprinderea îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege. Abia atunci va porni fabrica.

Astăzi asistăm la nişte probe, care se fac la instalaţii. Aceste probe vor determina gradul de intervenţie asupra instalaţiilor. Ne dorim foarte mult ca această întreprindere să reînceapă activitatea şi să redea ţării produsul finit”, a spus Marian Rasaliu, prefectul judeţului Braşov.

Prefectul Marian Rasaliu a făcut, în ultima perioadă, mai multe vizite la întreprinderile care produc materiale și componente pentru industria de apărare din judeţul Braşov. La finalul lunii aprilie acesta a fost însoţit, în cadrul vizitelor, de Ministrul Economiei, Mihai Tudose şi de Ministrul Tineretului și Sportului, brașoveanul Marius Alexandru Dunca. Ambii au fost prezenți la Brașov pentru a face o analiză a situaţiei acestor unităţi.

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: