sursa foto: romaniacurata.ro

Eveniment

Sporul natural al populaţiei României a fost negativ în luna mai a acestui an, faţă de perioada similară din 2017, indică datele Institutului Naţional de Statistică, publicate marţi.

Astfel, în luna mai din 2018, faţă de luna mai a anului trecut, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 1.733 , iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 450 mai mare. De asemenea, numărul copiilor cu vârste sub un an care au decedat a fost cu 12 mai mare în luna mai a acestui an, decât cel înregistrat în luna mai a anului trecut.

Sporul natural a fost negativ atât în luna mai din 2018 (-5623 persoane), cât şi în luna mai a anului trecut (-3440 persoane), menţionează statistica oficială.

Potrivit sursei citate, în luna mai a acestui an, numărul căsătoriilor a scăzut cu 170 comparativ cu aceeaşi lună din anul precedent.

Datele INS relevă, totodată, că în luna mai 2018, faţă de aprilie 2018, s-a înregistrat naşterea a 15.301 copii, cu 2.592 mai mulţi, în timp ce numărul persoanelor decedate a fost 20.924, respectiv cu 695 mai puţine.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: