19
Vin, Apr

sursa foto: sport.ro

Eveniment

Simona Halep s-a retras de la New Haven, turneu de tenis care deja a debutat, invocând o accidentare la tendonul lui Ahile, problemă care i-a dat bătăi de cap în ultima perioadă.

Numărul 1 WTA vrea să fie la capacitate de 100% din punct de vedere fizic înainte de US Open, competiție care „bate la ușă”.

Simo a cerut, săptămâna trecută, un wildcard organizatorilor de la New Haven pe care l-a și obținut. Totuși, după două finale în decurs de două săptămâni, marea noastră campioană e epuizată, lucru evident în decisivul finalei cu Kiki Bertens, la Cincinnati.

În aceste condiții, sportiva noastră a decis să nu riște nimic, mai ales că a resimțit dureri și la tendon, unde a mai avut probleme.

„Îmi pare atât de rău pentru turneu și fani, dar nu voi fi capabilă să joc la @connecticutopen în această săptămână. Sper să fiu prezentă anul viitor”, a scris Simona, într-un mesaj pe twitter.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: