20
Sâm, Apr

sursa foto: ARHIVĂ

Eveniment

4 turiști din Iași care au urcat cu telecabina în Masivul Postăvarul nu au ajuns la timp pentru ultima coborâre, instalația de transport pe cablu nu mai funcționează după ora 16.00, iar cei 4 le-au cerut ajutor salvamontiștilor.

 

Potrivit unor surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, turiștii nu sunt echipați corespunzător, astfel încât să coboare singuri de pe munte.

Administratorul pârtiilor, cu ajutorul unui utilaj pentru bătătorit zăpada, va pleca spre zona în care se află cei 4 turiști petru a-i coborî de pe munte.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: