19
Mie, Iun

sursa foto: b1.ro

Eveniment

Cursul valutar leu-euro a atins, vineri, un nou minim istoric: 4,6782 lei, o creștere de 0,04% față de joi, arată datele publicate de Banca Națională a României.

Aceasta este a treia zi cu un nou minim istoric. Cursul de schimb pentru euro a atins, miercuri, pentru prima dată nivelul de 4,67 lei, când a fost stabilit la 4,6722 lei, o creștere de 0,11% față de ziua precedentă.

De asemenea, joi cursul a fost stabilit la 4,6764 lei, o creștere de 0,09% față de miercuri, scrie Mediafax.

În plus, cursul pentru dolar, care în România este stabilit prin comparație cu euro, a crescut cu 0,03%, vineri față de joi, la 4,0586 de lei.

În schimb, cursul de schimb pentru francul elvețian a fost stabilit, vineri, la 4,1309 lei, în scădere de la 4,1537 lei joi, a doua zi consecutivă pe această tendință.