19
Mie, Iun

sursa foto: citynews.ro

Eveniment

Este vorba despre un bărbat de 32 ani, din comuna Vulcan.

,,În jurul orei 04:15, polițiștii din Zărnești  au efectuat semnal de oprire cu autospeciala care avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune, unui autoturism care circula din direcția străzii Ștrandului spre centrul comunei Vulcan. Conducătorul auto a refuzat oprirea autoturismului și, mărind viteza de deplasare, și-a continuat traseul. Polițiștii au reușit prinderea și imobilizarea conducătorului auto, în dreptul locuinței sale. În urma verificărilor efectuate din punctul de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat,  rezultatul a fost de 0,92 mg/l alcool pur. În consecință, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat în continuare, sub coordonarea unui procurer”, se precizează într-un comunicat de presă al I.P.J. Brașov, remis redacției.

Nu a fost însă, singurul șofer prins băut la volan.

,,Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au depistat un bărbat în vârstă de 45ani, din municipiul Brașov, care a condus un autoturism într-o stație de alimentare cu carburanți, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Acesta nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de mers înapoi și a lovit indicatorul luminos aparținând stației peco.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat,  rezultatul a fost de 1.12 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În jurul orelor 15,00, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Predeal  au depistat în trafic o femeie în vârstă de 37 ani, din  județul  Mureș, care a condus un autoturism pe strada Teleferic, din localitatea Predeal, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea șoferiței din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat,  rezultatul a fost de 0.71 mg/l alcool pur. În consecință, aceasta a fost condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul citat.