sursa foto și video: Facebook - Andrea Huszar

Eveniment

Descoperire șocantă într-un adăpost ilegal de animale, situat la periferia comunei Prejmer.

 

Zeci de câini morţi, dar şi patrupede care abia mai respirau, au fost descoperiți în adăpostul neautorizat. Reprezentanți ai unor asociaţii de protecţia animalelor, trimiși de proprietarii câinilor, au ajuns în zonă. Cei care aveau în proprietate animalele au plecat în străinătate şi şi-au lăsat câinii în grija unui bărbat, căruia îi trimiteau bani lunar. Voluntarii susțin că, din străinătate, se primeau chiar și sponsorizări, de la reprezentanții unor asociaţii de protecţie a animalelor din Anglia.

,,Aşa ceva n-am văzut în viaţa mea, zici că eşti la Holocaust, nu înţeleg de ce i-a lăsat să moară în chinuri”, a declarant unul dintre voluntari, citat de stirileprotv.ro.

Voluntarii i-au anunțat pe reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare din Brașov și pe polițiști, pentru lămurirea situației. Vinovatul va fi cercetat pentru cruzime față de animale.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: