23
Mar, Apr

sursa foto: b1.ro

Eveniment

Poliţiştii din Mureş fac, astăzi, 68 de percheziţii, în Bucureşti şi în 14 judeţe, la sediile unor firme şi la domiciliile unor persoane bănuite de evaziune fiscală. Suspecţii ar fi înregistrat în contabilitate facturi fictive.

Prejudiciul este estimat la 1,3 milioane de lei.

Activităţile se desfăşoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, în Capitală, precum şi în judeţele Mureş, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Galaţi, Gorj, Ilfov, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Suceava, Vâlcea şi Vaslui, conform News.ro.

,,Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2012 –2016, reprezentanţii unei firme din Mureş, având ca obiect principal de activitate transporturi rutiere de mărfuri, ar fi stabilit relaţii comerciale fictive şi ar fi înregistrat în contabilitate facturi fiscale fără conţinut economic real. De asemenea, cei în cauză ar fi omis înregistrarea în totalitate a livrărilor efectuate, beneficiind astfel de deduceri fiscale ilegale”, anunţă Poliţia Română.

Prin faptele lor, suspecții ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 1.300.000 de lei. Vor fi puse în executare 15 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi duse la audieri.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: