29
Vin, Mar

sursa foto: ARHIVĂ

Eveniment

Polițiștii din comuna Cincu au fost sesizați cu privire la faptul că la o casă din comună s-a produs un incendiu.

În temeiul sesizării, echipa operativă s-a deplasat la fața locului, constatând faptul că incendiul a fost localizat și ulterior stins, de către pompierii din cadrul ISU Făgăraș.

Ca urmare a măsurilor investigativ-operative dispuse, polițiștii au concluzionat că, anterior producerii incendiului, din imobilul respectiv ar fi fost sustrase mai multe bunuri.

Suspecții, doi bărbați cu vârste de 19 ani, respectiv 43 ani, din comuna Cincu, au fost identificați și depistați la scurt timp după producerea faptei. Bunurile sustrase au fost recuperate.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și distrugere prin incendiere, în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: