25
Joi, Apr

Eveniment

Procedura de desemnare prin concurs a managerilor celor șase unități sanitare pe care Consiliul Județean Brașov le are în subordine este în plină desfășurare.

 

Astăzi, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, a semnat contractul de management cu noul managerul al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, Monica Săbăduși.

Din funcția de director financiar-contabil, economistul Monica Săbăduși a fost manager interimar în cadrul aceluiaș spital, iar acum în urma concursului pe care l-a câștigat obținând media 9,49 a devenit manager definitiv.

Tot astăzi, consiliile de administrație de la Maternitate și de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase au transmis președintelui Consiliului Județean procesele-verbale ale comisiilor de concurs, precum și propunerile de numire în funcția de manager a doctorului Mircea Gabriel Preda, respectiv a doamnei doctor Ramona Ionescu, urmând ca în termen de zece zile de la numire să se încheie și contractele de management.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: