23
Mar, Apr

sursă foto și video: I.S.U Brașov

Eveniment

Accident grav, acum, la Timișul de Jos.

 

Două autoturisme au fost implicate în evenimentul rutier. Din accident au rezultat două victime, dintre care una este încarcerată.

La fața locului se deplasează trei echipaje SMURD și un echipaj de descarcerare.

„Un conducător auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt auto. În urma impactului au rezultat două victime (conducătorii auto) care vor fi transportate la spital. Trafic blocat total pentru efectuarea de cercetări la fața locului”, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ, Alina Ivan.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: