19
Vin, Apr

sursa foto: digi24.ro

Eveniment

Sorin Susanu, șeful Protecției Consumatorului din județul Timiș și fost șef al O.P.C. Brașov, exclus din PSD, cere îndepărtarea lui Marius Dunca, un apropiat al lui Liviu Dragnea, din funcția de șef al filialei județene a PSD.

Asta în urma rezultatelor foarte slabe de la alegerile europarlamentare.

„Este important să nu uităm! Ceea ce eu spun de o perioadă de timp se confirmă în această perioadă. Modul în care a fost condusă organizația PSD Brașov de domnul Marius Dunca este profund incorect, inadecvat vremurilor actuale și zonei geografice, dar și extrem de dăunător organizației. Dacă în urmă cu ceva timp Dunca spunea că PSD Brașov are un procent de peste 35% din voturile brasovenilor, realitatea ultimului vot a arătat că doar aproximativ 14% din aceștia apreciază Organizația PSD Brașov. Chiar dacă de peste un an și jumătate atrag atenția că direcția in care se îndreaptă Organizația Județeană PSD Brașov este una greșită, că nu este normal să tratăm cu aroganță atât membri de partid, cât mai ales brașovenii, că nu ar trebui promovați oameni care nu sunt suficient de pregătiți, că nu trebuie acceptate compromisuri doar pentru interese personale și că este extrem de grav sa fie îndepărtați numeroșii membrii valoroși doar pentru că au păreri contrare Președintelui Dunca, toți au considerat că am anumite animozități de natură personală cu acesta. Astăzi, mai ales datorită numeroaselor discuții din ultimile zile cu membrii de partid, am convingerea că nu se vor mai accepta pentru mult timp abuzurile domnului Dunca, deoarece majoritatea a înțeles că direcția în care a dus și duce Organizația PSD Brașov este una greșită. Totodată, mulțumesc sutelor de membrii care mi-au transmis susținerea lor în aceste zile”, a scris, pe Facebook, Sorin Susanu.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: