25
Joi, Apr

Eveniment

Totul s-a întâmplat aproape de miezul nopții. Două familii s-au luat la ceartă în plină stradă, iar discuțiile au degenerat.

,,Am fost sesizați în 16.06. 2019, orele 23.04, prin 112, cu privire la un scandal între două familii. Echipajul care s-a deplasat la fața locului a constatat că, pe fondul consumului de alcool, a izbucnit un conflict verbal spontan, care a degenerat cu fapte de loviri sau alte violențe. În timp ce polițiștii se aflau la fața locului, întrucât membrii familiilor implicate aruncau cu pietre unii către ceilalți, o piatră a lovit luneta autospecialei M.A.I. Nu au existat vătămări corporale ale polițiștilor”, a explicat, pentru brasovtv.com, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Brașov.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea liniștii și ordinii publice, într-un dosar instrumentat sub coordonarea unui procuror.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: