25
Joi, Apr

sursa foto: bihon.ro

Eveniment

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și condiții de grindină local în extremitatea de vest și nord-vest și pe suprafețe mici în restul teritoriului.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități însemnate de apă. Temperaturile minime se vor încadra între 11 și 24 de grade.

Joi, vremea va fi călduroasă, cu disconfort termic ridicat în majoritatea regiunilor, dar și în general instabilă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități local în zonele de câmpie. Cerul va fi variabil, iarmai ales după-amiaza și seara vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și căderi de grindină, în zonele de deal și munte, în regiunile sud-estice și nord-vestice și pe arii mai restrânse în rest. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp și pe arii restrânse 35...40 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 33 de grade, iar cele minime între 11 și 24 de grade.

Vineri, vremea va fi în continuare călduroasă, cu disconfort termic ridicat în majoritatea regiunilor, dar și potențialul pentru instabilitate atmosferică va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități cu precădere în zonele de câmpie. Cerul va fi variabil, iar mai ales după-amiaza și seara vor fi perioade cu înnorări, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină, în zonele de deal și de munte și local în restul teritoriului, cu o probabilitate mai mare în nord-vest, est și sud-est. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă mai însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 32 de grade, iar cele minime între 12 și 24 de grade. BUCUREŞTI Vremea va fi în continuare călduroasă, iar disconfortul termic ridicat. Temperatura maximă va fi de 30...32 de grade, iar cea minimă de 18...20 de grade. Cerul va fi variabil, însă după orele prânzului va crește probabilitatea pentru fenomene specifice instabilității atmosferice, respectiv înnorări, averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie și condiții de grindină.

Sâmbătă, vremea va fi călduroasă îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice, unde disconfortul termic va fi ridicat, dar și în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, mai ales după-amiaza și seara, în regiunile nordice, nord-vestice și centrale, dar și în zonele de deal și de munte, unde vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie și posibil căderi de grindină. În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse. Cantitățile de apă vor fi pe arii restrânse mai însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 și 34 de grade, iar cele minime între 12 și 24 de grade.

Duminică, în vestul, nordul, centrul țării, precum și în zonele de deal și de munte, instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin înnorări, averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie și posibil căderi de grindină. În restul teritoriului, vremea va fi călduroasă, iar manifestări specifice instabilității atmosferice se vor semnala pe arii mai restrânse. Cantitățile de apă vor fi local mai însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 27 și 34 de grade, iar cele minime între 12 și 24 de grade.

De luni pana miercuri, vremea se menține călduroasă în cea mai mare parte a țării. Gradul de instabilitate atmosferică va fi ridicat în majoritatea regiunilor, în special în primele două zile, notează rtv.net.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: