20
Sâm, Apr

Eveniment

Investiții serioase susținute de Primăria Brașov.

Nu, nu vă gândiți că se construiește Spitalul Regional, că se construiește o nouă grădiniță sau școală. Primăria Brașov modernizează WC-ul din Piața Sfatului cu fabuloasa sumă de 200.000 de euro. Proiect, început acum câțiva ani, pare să prindă contur. Costurile estimate pentru această lucrare, conform indicatorilor tehnico-economici, vor fi supuse aprobării de către Consilierii Locali, în ședința din data de 18 septembrie 2019.

După aprobarea proiectului de către Consiliul Local lucrările vor fi demarate iar durata acestora vor fi de maximum șase luni.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: