24
Mie, Apr

sursă foto: Brașov TV

Eveniment

Un accident a avut loc în urmă cu puțin timp în Brașov.

"Pe strada Poienelor din municipiul Brașov a avut loc un accident rutier-coliziune între un autovehicul și o motocicletă. În urma impactului a rezultat o victimă (motociclistul), care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. 

La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului", potrivit purtătorului de cuvânt al I.P.J. Brașov Nadia Olaru.

Potrivit martorilor, motociclistul, în încercarea de a depăși un autoturism, a pierdut controlul și a intrat într-un gard.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: