26
Vin, Apr

sursa foto+video: I.P.J. Brașov

Eveniment

UPDATE

Un subofițer al subunității din Zărnești a I.S.U. Brașov, ar fi implicat în acest dosar penal. La domiciliul bărbatului, polițiștii ar fi găsit componente ale unor biciclete furate din Germania.

,,În momentul de față, I.S.U. Brașov nu a fost informat oficial cu privire la calitatea subofițerului nostru în acestă cercetare. La finalul cercetarii, vom pune în aplicare măsurile instanței, conform prevederilor legale în vigoare. Nu tolerăm astfel de atitudini si comportamente, iar dacă subofițerul va fi găsit vinovat, va suporta rigorile legii. Legea se aplică în egală măsură tuturor, indiferent de calitatea deținută.”, a explicat, pentru brasovtv.com, purtătorul de cuvânt al I.S.U. Brașov, maiorul Ciprian Sfreja. 

ȘTIRE INIȚIALĂ

Polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale din Brașov fac, în această dimineață, 16 percheziții domiciliare într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat săvârșit în bandă organizată, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal German.

,,La data de 09 octombrie 2019, polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Koln-Nordhein Westfalen efectuează 16 percheziții pe raza județului Brașov, la locuințele unor persoane bănuite că, din anul 2017 și până în prezent, ar fi săvârșit furturi de biciclete cu valoare foarte mare, de pe raza teritorială a orașului Koln, pe care le dezmembrau și le trimiteau în România, iar ulterior, după reasamblare, le comercializau.

Valoarea prejudiciului este de aproximativ 120.000 euro.

La finalizarea perchezițiilor, persoanele bănuite de săvârșirea infracțiunilor cercetate vor fi conduse la audieri, urmând a fi propuse măsuri legale prin unitatea de parchet competentă. Alături de polițiști din cadrul I.P.J. Brașov, în acțiuni sunt angrenați luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Brașov", se precizează într-un comunicat de presă al I.P.J. Brașov, remis redacției.

Sursa foto: express.de

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: