29
Vin, Mar

sursa foto: ARHIVĂ

Eveniment

Polițiști din Săcele fac cercetări în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”.

,,În fapt, la data de 20 octombrie 2019, în jurul orei 19.30, un bărbat, în vârstă de 42 ani din Săcele, ar fi agresat-o verbal și fizic pe fiica sa, în vârstă de 17 ani, pe fondul unor discuții contradictorii. Tânăra a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În urma probatoriului administrat, la data de 21 octombrie 2019, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, se precizează într-un comunicat de presă al I.P.J. Brașov, remis redacției.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: