17
Mie, Apr

sursa foto: ARHIVĂ

Eveniment

O adolescentă, de 17 ani, din județul Prahova, a fost dată dispărută.

Şi-a sunat părinţii marţi după-amiază şi le-a spus că era într-o staţie de autobuz din Ploieşti. 

Elevă la liceul UCECOM ,,Spiru Haret” din Ploieşti, adolescenta urma să se întoarcă acasă, în comuna prahoveană Gherghiţa. 

Fata nu a mai ajuns acasă, iar părinţii au anunţat autorităţile la ora 22.30. 

,,Marti, 22 octombrie a.c., in jurul orelor 22:30, politistii din cadrul Secţiei de Politie Rurala Pucheni au fost sesizati despre faptul că numita CHIRILĂ IOANA GABRIELA, în vârstă de 17 ani, din comuna Gherghiţa, a plecat de la domiciliu şi nu a mai revenit.

Se pare că aceasta ar fi plecat în aceeasi zi, în jurul orelor 10:30, către liceul din municipiul Ploieşti, unde este elevă. Ultima conversaţie purtată cu familia ar fi fost în jurul orelor 17:30, când minora a afirmat că se afla în staţia de microbuze din zona Bariera Bucov, urmând să ia traseul către casă.

La momentul dispariţiei, purta o geacă de piele de culoare neagră, un pulover cu dungi de diferite culori, blugi de culoare închisă si adidaşi negri.

Semnalmente: 1,70 metri inaltime, greutate cca 55 kg, constituţie atletică, păr şaten, lung, drept, ochi căprui.

Persoanele care pot oferi detalii despre persoana disparuta sunt rugate sa apeleze numarul unic de urgenta 112 sau cea mai apropiata unitate de politie", se arată într-un comunicat al I.P.J. Prahova.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: