25
Joi, Apr

Eveniment

Firma brașoveană Protector Agency, controlată de afaceristul Liviu Lupu, fost membru marcant al PSD, a pierdut, la Tribunalul Brașov, procesul pe care l-a deschis împotriva Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie din Brașov.

 

 

Anii trecuți, Lupu a câștigat contracte pe bandă rulantă pentru paza unor unități sanitare din Brașov, dar și pentru oferirea serviciilor de catering. De această dată însă, judecătorii Tribunalului Brașov l-au pus la punct, prin sentință, pe Liviu Lupu.

Afaceristul, nemulțumit că nu a fost invitat la procedura de achiziție a serviciilor de la pază pentru 3 secții ale Spitalului de Psihiatrie și Neurologie din Brașov, a dat în judecată unitatea medicală. O instanță a Tribunalului Brașov a respins, însă, acțiunea.

L-am întrebat pe managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie din Brașov, doctorul Florin-Nicușor Bîgiu, care sunt motivele din cauza cărora firma lui Liviu Lupu nu a fost invitată să participe la procedura de achiziție directă a serviciilor de securitate în cazul unității medicale: ,,Firma a asigurat serviciile de pază anii trecuți, când eu nu mă aflam la conducerea spitalului. Anul acesta,  când a trebuit să punem la punct procedura de achiziție directă a serviciilor de securitate, firma nu a mai fost invitată să participle la procedură din următoarele motive:

1. Un pacient a reușit să fugă de la una dintre secțiile spitalului, fără ca agentul de pază să observe, și, mai mult, nu a fost anunțat nici dispeceratul. Întâmplător, medicul șef al secției l-a văzut pe pacient, într-o stație de autobuz, a telefonat la spital, iar pacientul a fost adus în unitatea medicală.

2. S-a constatat că unii dintre angajații firmei de pază le-au permis unor persoane străine accesul în spital, în secții, în afara programului stabilit.

3. Timpii de intervenție vrem să fie cât mai scurți”, a explicat, pentru brasovtvcom, managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie din Brașov, doctorul Florin-Nicușor Bîgiu.

Contactat telefonic pentru un punct de vedere, reprezentantul firmei de pază, Liviu Lupu, a ales să tacă și a închis, în grabă, telefonul mobil.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: