06
Vin, Dec

sursa foto: wall-street.ro

Eveniment

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a dat asigurări că medicii vor primi la timp drepturile salariale aferente lunii decembrie.

,,Am avut o primă întâlnire cu ministrul Finanţelor Publice, în prezenţa premierului Ludovic Orban şi a vicepremierului Raluca Turcan, în care am discutat despre necesitatea unei rectificări bugetare pozitive pentru plata salariilor şi suplimentarea fondurilor Sănătăţii, astfel încât să nu existe discontinuităţi în derularea programelor şi proiectelor existente, precum şi în plata salariilor. Cadrele medicale vor primi drepturile salariale conform muncii prestate şi a prevederilor legale", a declarat ministrul Sănătăţii, Victor Costache, potrivit unui comunicat de presă, notează rtv.net.

Premierul Ludovic Orban a declarat la finalul săptămânii trecute că nu sunt bani suficienţi nici pentru programele de sănătate şi nici pentru bugetul CNAS.

,,Rezultatul la rectificare va fi o evaluare a necesităţilor care vor fi identificate de domnul ministru împreună cu echipa sa. Încă nu vă putem spune o cifră. Cert este că nu sunt bani suficienţi pentru a încheia anul nici pe programe de sănătate, nici în ceea ce priveşte bugetul Casei. Şi aşa, evident, nu sunt bani de salarii", spunea Orban.