29
Vin, Mar

sursa foto: ARHIVĂ

Eveniment

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat, joi, că 8 copii au murit şi 27 au fost răniţi în incendii, în 2019.

Pentru evitarea unor astfel de situaţii, I.G.S.U. recomandă supravegherea permanentă a copiilor, cei mai vulnerabili atunci când se produc incendii în locuinţe sau gospodării.

”În urma incendiilor produse la locuinţe, în anul 2019, 8 copii au decedat, iar alţi 27 au fost răniţi. Pentru evitarea unor astfel de evenimente, recomandăm părinţilor supravegherea permanentă a micuţilor, pentru a fi eliminată orice posibilitatea ca aceştia să-şi pună viaţa în pericol. Totodată, în situaţia în care părăsiţi locuinţa, decuplaţi aparatele electrice sau orice altă sursă de încălzire”, au transmis, joi, reprezentanţii IGSU.

Potrivit acestora, copiii sunt cei mai vulnerabili atunci când se produc incendii la locuinţe sau gospodării.

”Este o realitate susţinută de statistici şi anume faptul că cei mici au devenit, pe fondul lipsei de supraveghere, principalele victime în cazul manifestării unor astfel de evenimente”, au mai transmis reprezentanţii IGSU.

Cauzele acestor situaţii sunt multiple, începând de la mijloace de încălzire improvizate, manevrarea necorespunzătoare a aparatelor electrice, a celor care funcţionează pe bază de gaze sau alte tipuri de combustibil, continuând cu utilizarea coşurilor de fum fără protecţie, neetanşate sau obturate şi care nu permit evacuarea gazelor arse, până la lăsarea copiilor nesupravegheaţi în apropierea unor surse de foc deschis sau a echipamentelor electrice.

Patru copii au murit într-un incendiu produs, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Timiş.

Copiii, de 4 luni, de 1 an, de 3 ani şi de 6 ani, au fost găsiţi carbonizaţi de către pompierii veniţi să stingă focul.

Copiii au fost lăsaţi singuri acasă, în grija fratelui mai mare, de 14 ani, singurul care a reuşit să se salveze şi care este acum în spital intoxicat cu fum.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: