20
Sâm, Apr

sursa foto: evz.ro

Eveniment

Procurorul șef al DNA, Călin Nistor, a afirmat, joi, că speră că nu va mai dura mult și va fi dată o soluție legală în dosarul „Tel Drum”, în care fostul lider PSD Liviu Dragnea este suspectat din 2017 de constituire a unui grup infracţional, abuz în serviciu şi deturnarea de fonduri europene.

În octombrie 2019, Călin Nistor afirma că până la finalul lui 2019 se va da cu siguranță o decizie în acest dosar penal. Întrebat, după interviul susțin la Ministerul Justiției, pentru funcția de șef al DNA, de ce nu s-a finalizat ancheta în acest caz, Nistor a spus că „e greu să avanseze termene precise”, dar că speră că nu va mai dura mult până ce procurorul de caz va da o soluție, potrivit mediafax.ro.

„Nu mai avansez un termen, se lucrează în acel dosar. Să sperăm că nu va mai dura mult și va fi dată și o soluție legală. (...) Nu pot devoala actele pe care le face procurorul, (...) dar e greu să avansezi în astfel de cauze termene precise, care pot fi depășite. Dosarele de corupție nu sunt simplu de investigat”, a spus șeful interimar al DNA.

În dosarul „Tel Drum”, procurorii DNA au anunţat, oficial, pe 13 noiembrie 2017, că Liviu Dragnea este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privinţa acordării de contracte.

Faptele ar fi fost comise în perioada în care Dragnea era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

Procurorii au pus sechestru de peste 127 de milioane de lei (peste 27 de milioane euro) asupra bunurilor lui Liviu Dragnea. Un teren de aproape 3.000 de metri pătrați, un apartament de 80 de metri pătraţi, două maşini şi mai multe sume de bani aflate în conturile lui Liviu Dragnea sunt printre bunurile sechestrate, anchetatorii căutând şi altele care i-ar aparţine liderului PSD.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: