20
Sâm, Apr

sursă foto: playtech.ro

Eveniment

Prefectul Mihai Cătălin Văsii a condus ședința săptămânală a grupului informal de lucru privind protecția mediului, pe ordinea de zi fiind impactul traficului rutier asupra calității aerului.

Au participat viceprimarul municipiului Brașov, Barabas Laszlo, precum și reprezentanți ai conducerilor Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Traficul Rutier, Agenției Teritoriale Brașov a Autorității Rutiere Române, Registrului Auto Român, Agenției pentru Protecția Mediului Brașov și Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu.

Viceprimarul Barabas Laszlo a prezentat Regulamentul privind efectuarea serviciilor regulate speciale de transport călători în municipiul Brașov, aprobat prin hotărâre de Consiliu Local, ce reglementează așa-numitele curse de transport muncitori. O estimare a autorităților locale indică faptul că în municipiul Brașov efectuează asemenea curse aproximativ 200 de autobuze, un număr semnificativ fiind vechi și cu un grad ridicat de emisii poluante.  De asemenea, multe dintre acestea aparțin unor firme de transport din afara județului.

Viceprimarul Barabas Laszlo a informat, în context, că Primăria Brașov a impus ca, din 1 ianuarie 2020, în municipiu să poată circula doar autobuze cu norma de poluare minimum Euro 4, iar pe Drumul Poienii s-a impus o limită de tonaj de 27 tone.

O altă reglementare este că societățile ce prestează servicii regulate speciale de transport călători în municipiul Brașov trebuie să obțină aviz de la Primărie, în urma depunerii unei documentații care să ateste, între altele, că mijloacele de transport folosite în acest scop îndeplinesc condițiile de mediu. Se estimează că actualmente în municipiu funcționează peste 15 astfel de operatori, dintre care trei au obținut avizul, iar în cazul altor trei se analizează documentația.

La finalul ședinței, prefectul Mihai-Cătălin Văsii a stabilit ca săptămâna viitoare să aibă loc o întrunire a reprezentanților Instituției Prefectului, Primăriei Brașov, Inspectoratului de Poliție Județean și Poliției Locale, pentru a se pune la punct modul concret în care aceste instituții vor acționa, concertat, pentru controlul respectării regulamentului amintit.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: