25
Joi, Apr

Eveniment

Reprezentanții companiei FinEco au prezentat astăzi stadiul de derulare a lucrărilor de închidere a celor două celule ale depozitului ecologic de deșeuri, unde s-a sistat depozitarea.

Din cauza faptului că lucrările presupun reconfigurarea celulelor și excavarea deșeurilor, este posibil ca în perioada următoare, în oraș, să mai apară mirosuri neplăcute.  

Ultimul strat de pământ, este reprezentat de așternerea unui strat de pământ vegetal având grosimea de 15 cm, însumând aproximativ 5500 de metri cubi care vor acoperi o suprafață de aproximativ 36.000 de metri pătrați din suprafața totală a celor două celule. După finalizarea acestui strat de pământ se va realiza înierbarea acestor suprafețe.                                                                                              

În cadrul acestui proiect, s-au realizat un număr de 15 foraje noi pe celula 2 pentru captarea biogazului din depozit.                                                                                                  

               

 

 

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: