24
Mie, Apr

sursă foto: euroweeklynews.com

Eveniment

Dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs.

După lungi așteptări, pentru a ajunge kiturile COVID-19 la Brașov, timp în care toate probele au fost trimise pentru a fi analizate la Institutul ,,Cantacuzino" din București, vineri au sosit și mult aștepatele teste la Spitalul de Boli Infecțioase Brașov. Nu câte erau promise inițial, ci 500.

Ghinion însă! Aparatul de procesare teste s-a defectat. Confirmarea o avem chiar de la angajații firmei în garanția căreia se află aparatul. În cursul zilei de astăzi, nu s-a procesat niciun test pe plan local.

Partea și mai gravă este că, la acest moment, nu se știe când va fi reparat aparatul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov.

Până când defecțiunea va fi remediată, brașovenii testați sunt nevoiți să aștepte aproximativ 24 de ore pentru a afla rezultatele de la Institutul ,,Cantacuzino" din București. 

Situația putea fi rezolvată într-un timp mult mai scurt dacă autoritățile din Brașov nu ,,pierdeau", în favoarea centrului de la Iași, un aparat pentru efectuarea testelor de depistare a coronavirusului, la sfârșitul săptămânii trecute, aparat pe care D.S.P. Brașov îl deținea de aproximativ 7 ani!

Contactați telefonic, atât prefectul Brașovului, Mihai-Cătălin Văsii, cât și managerul Spitalului de Boli Infecțioase, Ana Godri, nu au răspuns!

                                                                      CITEȘTE:

EXCLUSIV: Brașovul a „PIERDUT” un aparat de testare pentru COVID-19


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: