19
Vin, Apr

sursă foto: mujo.ro

Eveniment

Un bilet la clasa economic, între Statele Unite ale Americii și Europa, poate ajunge până la 2.200$.

Companiile aeriene sunt pe cale să se întoarcă pe cerul Europei în această vară, dar prețurile par să se fi dublat, în condițiile în care un drum la clasa economic în iunie cu Delta Airlines costă 2.126 dolari, iar un bilet la clasa I între Atlanta și Paris costă 7.085 dolari, potrivit Forbes.

Pentru moment zborurile sunt oprite pentru majoritatea călătorilor, până cel puțin pe 15 iunie. Acest lucru nu a oprit mai multe companii aeriene să programeze zboruri în vară pentru Europa, printre care Delta, Emirates și Qatar. Pe măsură ce frontierele UE încep să se deschidă, Lufthansa împreună cu subsidiarele sale SWISS și Eurowings au programant o revenire majoră pentru destinații din întreaga Europă în toată luna iunie.

La începutul crizei create de coronavirus, în Europa, în martie, companiile vindeau un zbor transatlantic cu 285 de dolari, în timp ce acum biletele Delta costă cu peste 600% mai mult.

Un alt motiv de creștere a prețurilor ar putea fi renunțarea la locul din mijloc, care ar duce la o scădere a capacității de transport la 60%. Asociația globală a liniilor aeriene, IATA, a calculat că blocarea scaunelor din mijloc va duce la creșteri importante ale prețurilor la nivel mondial, scrie Mediafax. „Față de 2019, tarifele ar trebui să crească dramatic - între 43% și 54% în funcție de regiune - doar pentru a se echilibra”.

Lufthansa încurajează purtarea măștii, în timp ce Alaska și Delta sunt singurele companii aeriene din SUA care blochează locurile din mijloc, informează digi24.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: