26
Vin, Apr

sursă foto: newmoney.ro

Eveniment

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a declarat miercuri seara, la un post TV, că, în acest moment, ne aflăm pe o pantă descendentă în privința cazurilor de infectare cu virusul COVID-19.

"Suntem pe panta descendentă, avem o săptămână de când sunt un număr mic de cazuri, sub 200 cazuri noi și un număr la fel de mic, sub 200, de pacienți în terapie intensivă. Suntem într-un moment în care gestionăm un weekend trecut cu măsuri de relaxare. Avem 10 mii de cazuri vindecate. Suntem într-un moment în care avem un prim moment de relaxare, evaluăm fiecare zi pentru a pregăti cea de-a doua perioadă de relaxare, de după 1 iunie. Suntem pe o evaluare pozitivă, rămâne să vedem în zilele următoare efectul primelor trei zile de relaxare, în care, după cum am văzut, au fost și niște exagerări", a declarat Nelu Tătaru.

Ministrul a avut un mesaj pentru cei care spun că nu cred în existența acestui virus: "Nu am văzut aceste mesaje acum o lună sau o lună și jumătate când foarte puțini erau cei care discutau în public despre pandemie și discutau și o serie de măsuri. Sunt, într-adevăr, persoane reticente, vedem, nu doar la noi, în întreaga lume, vedem și mișcări, anti-vaccinare, împotriva existenței acestui COVID, dar realitatea este alta", informează realitatea.net.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: