25
Joi, Apr

sursă foto: facebook/Jandarmeria Brașov

Eveniment

Ziua Copilului, sărbătorită în mediul online.

“Pentru că anul acesta Ziua Copilului intră și ea sub auspiciile regulilor de distanțare, ne-am gândit să facem totuși ceva pentru copii, chiar și în aceste condiții.

Noi am creat un eveniment pe pagina noastră de Facebook, în care așteptăm să primim cât mai multe desene ale copiilor, în care să ne arate cum îi văd ei pe jandarmi.

Concursul se adresează copiilor cu vârsta de până în 14 ani, iar primii 3 câștigători vor avea parte de o zi petrecută alături de jandarmi, după terminarea stării de alertă.

Invităm, așadar, cât mai mulți copii să ne arate, prin desen, cum ne percep ei pe noi”, potrivit I.P.J. Brașov

Cei mici trebuie să realizeze un desen cu tema: „Jandarmeria văzută prin ochii copiilor“. Desenul trebuie postat pe pagina de Facebook a evenimentului, în format scanat sau fotografiat, până pe 29.05.2020.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: