29
Vin, Mar

sursa foto: ARHIVĂ

Eveniment

Un minor, de un an și 3 luni, a ajuns la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Brașov după ce a băut dintr-o sticlă care conținea o substanță corozivă pentru desfundat țevi.

Contactat telefonic de reporterul brasovtv.com, directorul medical al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii din Brașov, doctorul Liviu Muntean, a confirmat faptul că, luni, micuțul a ajuns la spital, s-a intervenit imediat, copilul avea leziuni în zona buzelor și în cavitatea bucală, în prezent este internat în Compartimentul Terapie Acuți al spitalului, iar starea minorului este bună. Potrivit procedurilor impuse de condițiile generate de noul coronavirus, minorul a fost testat pentru COVID-19 și se așteaptă rezultatul.

Surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au explicat, pentru brasovtv.com, că tatăl micuțului, întors din străinătate, l-ar fi ,,pierdut un pic de sub ochi pe cel mic, iar copilul a pus gura pe sticla care conținea o substanță utilizată pentru desfundat țevi”.

Potrivit surselor citate, în urma apelurilor disperate ale părinților copilului, primii care au intervenit au fost doi polițiști locali care i-au transportat pe micuț și pe părinții lui spre spital. Pe drum, au întâlnit echipajul SMURD care fusese trimis să intervină la caz, iar micul pacient a fost preluat de cadrele medicale și transportat la spital.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: