20
Sâm, Apr

sursă foto: nbcnews.com

Eveniment

Președintele american Donald Trump a semnat, joi, ordinul executiv care va afecta juridic reţelele sociale şi serviciile de căutare online, precum Twitter, Facebook şi Google.

Practic, prin ordinul prezidențial, giganții social media nu mai sunt exonerați de răspundere legală pentru conţinutul produs de utilizatori.

Informaţiile despre decretul care cere modificarea legislaţiei au apărut după ce Trump a ameninţat că va închide site-urile de internet pe care le acuză de cenzurarea opiniilor conservatoare, potrivit Agerpres, care citează Reuters.

Ordinului executiv al președintelui vizează modificarea normei federale din Legea Decenţei Comunicaţiilor, care protejează companiile media sociale de răspunderea legală pentru materialele adăugate de utilizatori.

În această situație, Twitter, Facebook şi Alphabet - deţinătoarea Google - riscă să se trezească cu procese. De asemenea, sunt vizate modalitățile de editare a conţinutului de către companiile respective, dar și posibilitatea ca politicile de moderare a conţinutului să fie înșelătoare și să contravină condiţiilor de utilizare a serviciilor respective.

Conform proiectului de decret, Oficiul pentru Strategie Digitală al Casei Albe va restabili un instrument care să permită cetăţenilor raportarea cazurilor de cenzură online. 

Disputa a izbucnit după ce Twitter a etichetat mesaje ale preşedintelui cu un avertisment pentru cititori să verifice veridicitatea afirmaţiilor nedovedite despre fraude la votarea prin e-mail, potrivit realitatea.net.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: