28
Joi, Mar

sursa foto: ARHIVĂ

Eveniment

Oficialii Ministerului Educației au stabilit metodologia pentru echivalarea competențelor lingvistice și digitale din unitățile de învățământ liceal.

,,Comisiile de bacalaureat de echivalare și recunoaștere a competențelor lingvistice și digitale din unitățile de învățământ liceal vor calcula mediile candidaților și vor asigura echivalarea/recunoașterea nivelurilor de competență, la probele de profil din cadrul examenului național de Bacalaureat (2020), în perioada 11 - 17 iunie 2020. Decizia este prevăzută în metodologia specifică, aprobată prin ordin al ministrului Monica Anisie.

Potrivit acestui document, nivelul de competență lingvistică de comunicare orală în limba română/în limba maternă se stabilește în urma echivalării cu media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale obținute de candidat pe parcursul învățământului liceal, la disciplina Limba și literatura română/Limba și literatura maternă. Astfel, prin recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la disciplina Limba și literatura română/Limba și literatura maternă, în clasele a IX-a - a XII-a, candidaților li se acordă următoarele niveluri de competență lingvistică de comunicare orală în limba română/în limba maternă:

utilizator mediu: pentru media cuprinsă între 5 și 6,99;

utilizator avansat: pentru media cuprinsă între 7 și 8,49;

utilizator experimentat: pentru media cuprinsă între 8,50 și 10.

Nivelul de competență lingvistică într-o limbă de circulație internațională din cadrul probei C se stabilește prin echivalarea nivelului de competență lingvistică cu media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale obținute de candidat pe parcursul învățământului liceal, la limba modernă de circulație internațională aleasă pentru susținerea probei.

Media aritmetică a mediilor anuale obținute de candidat se calculează pe baza mediilor anuale la limba modernă de circulație internațională din anii școlari în care candidatul a studiat această disciplină, pe parcursul învățământului liceal.

Nivelul unic de competență se identifică, în raport cu nivelurile de la A1 la B2, prevăzute în Cadrul european comun de referință pentru limbi și se acordă conform următoarei grile:

calificativul A1: pentru media cuprinsă între 5 și 5,99;

calificativul A2: pentru media cuprinsă între 6 și 6,99;

calificativul B1: pentru media cuprinsă între 7 și 8,49;

calificativul B2: pentru media cuprinsă între 8,5 și 10.

Nivelul de competență digitală din cadrul probei D se stabilește calculând un punctaj de la 5 la 10 pe baza mediei aritmetice, fără rotunjire, a mediilor anuale obținute de acesta la disciplina tehnologia informației și a comunicațiilor în clasele a IX-a, respectiv a X-a. Nivelul de competență digitală se acordă conform următoarei grile:

utilizator începător: pentru media cuprinsă între 5 și 5,99;

utilizator de nivel mediu: pentru media cuprinsă între 6 și 6,99;

utilizator avansat: pentru media cuprinsă între 7 și 8,49;

utilizator experimentat: pentru media cuprinsă între 8,50 și 10.

Candidații care nu au studiat disciplina Tehnologia informației și a comunicațiilor sau echivalente vor susține proba de evaluare a competențelor digitale (proba D) în baza Procedurii Centrului Național de Examinare și Evaluare nr. 177/2019 pentru organizarea și desfășurarea probei de evaluare a competențelor digitale (proba D).

Candidații care au promovat, pe parcursul învățământului preuniversitar, examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine au dreptul la recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene cu proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal - proba C.

De asemenea, candidații care au promovat, pe parcursul învățământului preuniversitar, examene cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale au dreptul la recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene cu proba de evaluare a competențelor digitale - proba D.”, se precizează într-un comunicat de presă al oficialilor Ministerului Educației, remis redacției.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: