20
Sâm, Apr

Eveniment

Alexandru Covaciu este un tânăr medic rezident cardiolog din Brașov care a ales ADN pentru cariera în politică.

El candidează, pe loc eligibil, pentru postul de consilier local la Primăria municipiului Brașov.

Rezidentul Covaciu a dobândit experienţă în domeniul medical după luni în șir de practică în Germania. În timpul liber, el face voluntariat.

Alexandru a jucat baschet de performanță, dar o accidentare l-a determinat să-și schimbe planurile.

Cu doar trei luni înainte de admitere a luat cărțile, a învăţat temeinic şi a intrat la Facultatea de Medicină.

Alegerea s-a dovedit a fi una inspirată, iar Alexandru Covaciu încearcă zi de zi să schimbe ceva în sistemul medical.

Alexandru Covaciu a văzut ce înseamnă activitatea dintr-un spital încă din adolescenţă, când s-a implicat voluntar în mai multe proiecte.

De 6 ani, medicul coordonează, printre altele, şi proiectul intitulat ,,Sănătate rurală” - o caravană care merge prin satele din zona montană. Practic, alături de colegi, Alexandru Covaciu a transformat căminele culturale sau şcolile în mici spitale şi a consultat gratuit sute de nevoiași.

Rezidentul Covaciu practică medicina din pasiune, iar în ceea ce privește politica, avea de gând să se implice doar peste 4 ani. Un apel telefonic însă, i-a schimbat decizia.

,,Când mi-a telefonat Ionel Goidescu (n.r. coordonator al ADN Brașov) eram în vacanță, în Munții Apuseni. L-am ascultat și, apoi, am avut câteva zile în care m-am gândit foarte bine la tot ceea ce mi-a spus. Proiectul pe care mi l-a prezentat, în care sunt implicați oameni cu experiență politică, dar și cu rezultate foarte bune în domeniile lor de activitate, precum și propunerea de a candida de pe un loc eligibil m-au determinat să mă implic în politică încă de acum. Eu vin din sfera medicală, și a ONG-urilor, cu experiență dobândită în perioada studiilor din Germania. Prin urmare, am făcut, practic, o paralelă între România și Germania, între Brașov și Dresda. Astfel, în plan politic, în calitate de consilier local, mă voi axa în principal pe trei idei:

  1. Modernizarea infrastructurii de transport în comun și, ca alternativă, înființarea unor trasee, în adevăratul sens al cuvântului, pentru biciclete. Poluarea este o problemă reală și se impun urgent măsuri !
  2. Oprirea distrugerii spațiilor verzi existente plus realizarea unora noi;
  3. Educația medicală în școli va fi cu adevărat o prioritate, prin redeschiderea tuturor cabinelor pentru asistență medicală din unitățile de învățământ.”, a explicat, pentru brasovtv.com, Alexandru Covaciu.

În privința pandemiei de COVID-19, Alexandru Covaciu, testat pozitiv la noul coronavirus în timp ce se aflat în Spitalul Clinic Județean de Urgență din Brașov, are un mesaj scurt și la obiect:

,,Dacă respectăm cu toții normele impuse, începând cu cele de igienă personală, situația se va ameliora simțitor într-un interval de timp relativ scurt. A respecta reguli înseamnă respect față de cei din jur, dar și față de sine!”, a completat Alexandru Covaciu.

Alexandru Covaciu și-a depus astăzi candidatura pentru postul de consilier local din partea ADN la Primăria municipiului Brașov, de pe locul al doilea al listei partidului.

Contactată telefonic de reporterul Brașov TV, mama lui Alexandru Covaciu, renumit medic cardiolog, a explicat cu lacrimi în ochi:

,,Este copilul meu. Îi doresc mult, mult succes!”, a explicat, în exclusivitate pentru brasovtv.com, mama lui Alexandru, profesor doctor Elena Bobescu, medic specialist cardiolog.   

Detalii despre activitatea medicală a lui Alexandru Covaciu găsiți AICI.

sursa foto: ȘTIRILE PRO TV

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: