28
Joi, Mar

sursa foto: mediafax.ro

Eveniment

Astăzi se împlinesc 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon.

Documentul a fost încheiat de 16 state aliate din primul război mondial (inclusiv România), pe de o parte, și de Ungaria, de altă parte.

Acest tratat reprezintă consfințirea internațională a unirii Transilvaniei cu Regatul României. Ungaria vede în Tratatul de la Trianon o dramă istorică.

Guvernul naționalist-conservator al lui Viktor Orban a desfășurat în ultima perioadă o intensă activitate de comunicare pentru a ilustra ceea ce Budapesta consideră a fi nedreptatea făcută Ungariei.

În trecut, voci oficiale de la Budapesta, printre care și Janos Lazăr, șeful de cabinet al premierului Orban, au cerut compensații pentru Ungaria în urma acestui tratat.

Campania Ungariei a tensionat relațiile cu România, dar și cu alte state vecine. În același timp, printr-o lege adoptată de Parlamentul României, ziua de 4 iunie este declarată sărbătoare națională.

Decizia a venit la puține zile de la un atac al președintelui Iohannis la adresa PSD, partid pe care l-a acuzat că ar avea o înțelegere cu Viktor Orban pentru pentru cedarea Ardealului, potrivit rfi.ro. Președintele Klaus Iohannis nu a promulgat, până astăzi, această lege.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: