29
Vin, Mar

Eveniment

România a ajuns la aproape 1.500 de cazuri pe zi de noi infecții cu coronavirus, iar Guvernul este arătat cu degetul atât de populație, cât și de politicienii din opoziție și nu numai. Marcel Vela i-a băgat în ședință pe prefecții puși de Ludovic Orban și a făcut militărie cu ei.

Primul vizat a fost prefectul de Argeș, județ devenit focar, și în care se luase în calcul carantinarea mai multor orașe și comune, inclusiv Pitești și Mioveni.

STIRIPESURSE.RO a intrat în posesia unor stenograme din ședința pe care Vela a organizat-o cu prefecții, prin intermediul apelurilor video.

"Dumneavoastră sunteți principalul responsabil pentru situatia dezastruoasă în care se prezintă Argesul, astăzi! Indiferent de vrăjelile pe care încercați să mi le raportați! Scuzele dvs. nu vă ajută, dimpotrivă! Are Argeșul litoral și eu nu știu, are multe frontiere? Vorbiți mult și fără rost!”, a tunat Vela la prefectul Argeșului, Emanuel Soare.

”Cum se face că, de exemplu la Satu Mare, acțiunile de prevenție, coordonate de prefect, sunt duble numeric față de Argeș?? N-am decât să aduc prefectul de la Satu Mare ca să vă facă dvs. treaba în Argeș.”, a continuat șeful Internelor.

Vela a trecut la amenințări și i-a avertizat și pe prefecții din Prahova, Dâmbovița și Brașov, focare naționale., notează stiripesurse.ro.

”Dacă până pe 15 august nu se înregistrează progrese semnificative, mergeți cu toții acasă! E valabil și pentru Prahova, Dâmbovița și Brașov. Este inadmisibil!, a țipat Vela la reprezentanții Guvernului Orban în teritoriu.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: