28
Joi, Mar

Eveniment

Polițiști și jandarmi au intervenit, duminică după-amiaza, în cartierul Gârcini, unde mai multe persoane s-au luat la bătaie.

Polițiști din Săcele, dar și jandarmi au ajuns la locul faptei, iar scandalagii au fost duși la secție pentru audieri. Doi oameni au ajuns la spital.

Anchetatorii urmează să stabilească motivul din cauza căruia a izbucnit scandalul și dacă se impun sau nu rețineri.

,,La data de 13 septembrie 2020, în jurul orei 14.45, Poliția Municipiului Săcele a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că pe raza municipiului Săcele, din județul Brașov, are loc un conflict în care sunt implicate mai multe persoane. La fața locului s-au deplasat, de îndată, efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov - Poliția Municipiului Săcele, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care în scurt timp, au restabilit ordinea. Două persoane au avut fost transportate la spital pentru investigații  medicale. Persoanele implicate au fost conduse la sediul subunității de poliție în vederea audierii. În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru clarificarea stării de fapt.”, a explicat, pentru brasovtv.com, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Brașov, comisar de poliție Alina-Maria Ivan.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: