29
Vin, Mar

Eveniment

O dezbatere publică, având ca temă construcția unui nou spital în Brașov, a avut loc în această săptămână.

La eveniment au luat parte medici cunoscuți, doctori rezidenți, oameni de rând dar și reprezentanții partidului Alternativa pentru Demnitate Națională.

Evenimentul a fost organizat de reprezentanții Asociației "Noul Spital al Brașovului" a cărei fondator este dr. Dan Grigorescu împreună cu membrii marcanți ai societății medicale și civile brașovene.

Scopul evenimentului a fost de a analiza și de a găsi soluții pentru construirea unui spital regional care să cuprindă toate secțiile.

De asemenea, s-a discutat despre importanța construirii unui spital care să aibă o capacitate de 1.500 de paturi.

Acțiunile pe care le-a întreprins această asociație au fost pentru construirea unui nou spital care să cuprindă și Universitatea de medicină în structura sa.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: