19
Vin, Apr

sursa foto: ARHIVĂ

Eveniment

Vremea se menţine caldă joi şi vineri în România, dar din weekend toamna îşi intră în drepturi.

Cerul va avea înnorări și vor fi averse și descărcări electrice, la început îndeosebi în jumătatea de vest a țării, apoi și în restul teritoriului.

Joi, vremea se va menține caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în cursul zilei la munte, în nord-vestul, vestul, centrul și sud-estul țării, unde local vor fi averse, descărcări electrice și unele intensificări ale vântului. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 de grade în nord-vestul teritoriului și 30 de grade în sudul extrem, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 și 19 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni. Dimineața și noaptea, în zonele joase de relief, vor fi condiții de ceață.

Vineri, vremea va fi în continuare caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate și vor fi averse și descărcări electrice, ziua pe arii restrânse, mai ales la munte, iar noaptea local, îndeosebi în vestul, sud-vestul și, parțial, centrul țării. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, iar temporar și în restul teritoriului, dar cu precădere în regiunile vestice și estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 de grade în nordul litoralului și 32 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 și 19 grade.

Sâmbătă, vremea va deveni instabilă. Cerul va avea înnorări și vor fi averse și descărcări electrice, la început îndeosebi în jumătatea de vest a țării, apoi și în restul teritoriului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar local se vor înregistra cantități de apă însemnate. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, dar mai ales la munte. Temperaturile maxime, în scădere față de ziua precedentă în jumătatea vestică a țării, se vor încadra între 18...19 grade în vest și 30 de grade în sud-est, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 9 și 19 grade.

Duminică, vremea se va răci, iar vântul va avea intensificări, în toate regiunile. În vestul, centrul și nordul țării, vor fi înnorări și,local, averse și descărcări electrice, iar în restul teritoriului înnorările vor fi temporare și astfel de fenomeme se vor semnala pe arii restrânse. Temperaturile maxime se vor încadra între 14...15 grade în nord-vest și 24...25 de grade în sud-est, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 și 17 grade, ușor mai scăzute, spre 2...3 grade, în estul Transilvaniei., notează rtv.net.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: