16
Mar, Apr

sursa foto: cunoastelumea.ro

Eveniment

Campania electorală din județul Hunedoara atinge culmi incredibile.

Un ziar local a fost interzis vineri de Biroul Electoral Municipal din Deva pe motiv că articolele publicate denigrează candidații PNL.

Plângerea a fost depusă la B.E.C.M. de către Partidul Național Liberal și vizează periodicul de opinie „Vocea Hunedoarei” care a publicat, în numărul 137 din 23 septembrie 2020, o serie de articole de analiză politică, în unele fiind criticați anumiți candidați la alegerile locale.

Săptămânalul, care se distribuie gratuit la nivelul județului Hunedoara, a stârnit mânia liderilor PNL care acuză ziariștii că acționează la comandă politică. Însuși liderul PNL Hunedoara, deputatul Lucian Heiuș a cerut INTERZICEREA PUBLICAȚIEI.

„Dispune interzicerea distribuirii ediției speciale (sic!) a publicației VOCEA HUNEDOAREI. Dispune înaintarea sesizării către Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara în vederea identificării persoanelor care au comandat și distribuit acest material de propagandă electorală”, se arată în decizia B.E.C.M. Deva.

Decizia B.E.C.M. Deva este fără precedent în județul Hunedoara, Vocea Hunedoarei fiind o publicație care și-a format un public de-a lungul anilor.

„Politica editorială a ziarului realizat de jurnaliștii care redactează articolele în acest săptămânal de opinie nu poate fi influențată de vreun partid, opiniile acestora publicate în VOCEA HUNEDOAREI fiind asumate de redacție. Subiectele abordate în cadrul materialelor reprezintă opinia jurnaliștilor care în virtutea dreptului la liberă exprimare au publicat în acest ziar diverse materiale sau puncte de vedere legate de campania electorală”, a declarat Iulian Stroia, jurnalist la Vocea Hunedoarei.

Asupra acestei decizii se poate face o contestație, însă interesant este cum va reacționa I.P.J. Hunedoara, având în vedere că însuși șeful de cabinet al ministrului de interne, fostul comisar șef Traian Berbeceanu candidează la aceste alegeri locale din partea PNL., notează stiripesurse.ro.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: