25
Joi, Apr

Eveniment

După alegerile locale din data de 27 septembrie, reprezentanții Partidului Național Liberal fac curățenie în interiorul organizației.

Rezultatele obținute au fost sub așteptările mai marilor partidului, drept consecință, la nivelul organizației județene s-a luat decizia ca toate localitățile, în care s-a obținut un scor mai mic de 37%, să intre în reorganizare. Mai mult, la nivel de partid, conducerea acestor zone a fost preluată de Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.

De asemenea, până la validarea noilor mandate toți consilierii locali și cei județeni trebuie să depună o declarație de integritatea care să demonstreze că nu au avut nici o condamnare în decursul vieții.

Până acum fostul deputat PNL, Mihai Donțu și candidatul la Consiliul Județean Brașov, Liviu Cocoș și-au înaintat demisiile. De la regulile impuse de partid nu vor fi scutiți nici Vasile Ungureanu, Adrian Oprică sau George Scripcaru, în cazul în care se dovedește că nu corespund noilor cerințe.

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: