20
Sâm, Apr

sursa foto: libertatea.ro

Eveniment

Avocatul Poporului a adresat o solicitare ministrului Afacerilor Interne, preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente şi preşedintelui Institutului Naţional de Statistică în privința populaţiei actuale a României.

Cerea vizează inclusiv numărul real al cetăţenilor cu drept de vot. Solicitarea pleacă de la constatarea că, potrivit datelor I.N.S., populaţia României era, la 1 ianuarie anul acesta, de peste 22.100.000 de persoane, în timp ce informaţiile publice pe site-ul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii cu privire la evoluţia epidemiei de COVID-19 în România, arată că populaţia ţării noastre ar fi de doar aproape 19.800.000 de locuitori.

Pe de altă parte, nu este clar dacă numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în registrul electoral al Autorităţii Electorale Permanente reprezintă numărul real al persoanelor cu drept de vot.

Prin urmare, Avocatul Poporului le cere instituţiilor abilitate să comunice care este populaţia României, cu evidenţă pe grupe de vârstă, dar şi cum sunt înregistrate modificările ce apar în mod constant în dinamica populaţiei., notează rador.ro.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: