28
Joi, Mar

sursa foto: jurnal.md

Eveniment

Guvernul Orban va sesiza Curtea Constituțională pe tema majorării pensiilor cu 40 de procente. Executivul contestă astfel creșterile de pensii decise de Parlament și spune că, dacă aceste măsuri vor fi adoptate, România va intra într-o nouă criză economică.

Liberalii vor apela la Curtea Constituțională, printr-o sesizare care va fi înaintată cel târziu până mâine dimineață, când expiră termenul necesar procedural.

Aceștia vor ca, prin această sesizare, să se spună clar că ceea ce s-a întâmplat în Parlament nu are cum să fie susținut în momentul de față de bugetul de stat, în condițiile în care parlamentarii, în data de 22 septembrie, au modificat rectificarea bugetară care prevedea o creștere a punctului de pensie cu 14% de la data de 1 septembrie. 

Liberalii, în frunte cu ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, dar și premierul Ludovic Orban, critică dur modalitatea de acționare a parlamentarilor, pe care îi acuză că au pus mai presus interesele politice decât pe cele economice. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: