28
Joi, Mar

sursă foto: zi-de-zi.ro

Eveniment

Doi bărbați au fost prinși de polițiști fără permis de conducere la volan.

1. „Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Poiana Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În fapt, la data de 12 octombrie 2020, în jurul orei 21.30, polițiștii, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat pe strada Soarelui din Stațiunea Poiana Brașov, județul Brașov, o persoană de sex masculin, care la vederea echipajului de poliție, a procedat la oprirea bruscă a autoturismului, schimbând locul cu pasagerul aflat pe scaunul din partea dreaptă-față, respectiv o persoană de sex feminin.

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, cadrele de poliție au stabilit faptul că persoana de sex masculin este un tânăr, în vârstă de 19 ani din orașul Râșnov, județul Brașov. De asemenea, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La testarea acestuia din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.”

 

2. „La data de 12 octombrie 2020, în jurul orei 18.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 29 ani, care conducea un autoturism pe strada Viitorului din municipiul Săcele, județul Brașov.

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, se arată într-un comunicat trimis de I.P.J. Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: