19
Vin, Apr

sursă foto: digi24.ro

Eveniment

Primele vaccinuri împotriva COVID-19 vor sosi în UE în primăvara anului viitor, „dacă totul merge bine”, a anunțat vineri directorul executiv al Agenţiei Europene a Medicamentelor (EMA), Guido Rasi, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE, preluate de Agerpres.

 

El a avertizat că acest lucru nu înseamnă sfârșitul pandemiei.

Este foarte dificil, aproape imposibil să avem vaccinul pentru anul 2020. Dacă totul merge bine, în primele luni ale anului 2021 am putea avea trei vaccinuri aprobate de EMA”, estimează directorul agenţiei europene.

Cred că, dacă avem noroc, mulţi dintre cei care vor dori să se vaccineze o vor putea face în vara lui 2021”, după ce cu dozele aşteptate pentru primăvară se va iniţia vaccinarea pentru categoriile de risc.

Guido Rasi a atenţionat însă că „sosirea vaccinului va fi începutul sfârşitului pandemiei, nu sfârşitul” şi „numai după un an de când vaccinul va fi disponibil vom vedea pandemia reducându-se în mod semnificativ”.

EMA evaluează în prezent vaccinurile experimentale dezvoltate de companiile Pfizer, AstraZeneca şi Moderna pentru a grăbi autorizarea lor dacă testele clinice le vor dovedi eficacitatea şi siguranţa, informează digi24.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: